18 mai: La 07.30 dimineata mi-am facut prezenta la bufetul de pe nava, unde micul dejun bogat ma astepta. Micul dejun se intampla pe puntea 10 a navei Costa Diadema, loc perfect de admirat largul marii.
Am luat micul dejun si curand, la 10:00, nava a acostat in Copenhaga. Nu am luat o excursie aici si, pentru ca eram destul de departe de oras, am decis sa iau un shuttle bus pana la, ceea ce ei numesc „centru„, respectiv pana la Mica Sirena.
Cand am ajuns la Mica Sirena, am fost anuntati ca este locul final al calatoriei. Nu m-am putut abtine sa nu comentez si sa-i mentionez domnului ca acela nu este centrul orasului, iar cei 16 euro nu justifica drumul parcurs. Dar, cum esti captiv, nu ai ce face. Nu m-am oprit atunci la Mica Sirena, o vazusem in toata spendoarea ei, fara hoarde de turisti, in toamna anului 2023, cand m-am si indragostit iremediabil de Copenhaga.
Copenhaga de acum a fost insorita, dar muult mai aglomerata. Totusi, ramane o iubire de-ale mele. Este un oras curat, colorat, cu o arhitectura care imi place tare mult. Am luat strazile la pas si, spre finalul vizitei, am oprit la o bere rece.
Am vizitat, intre altele, Kastellet, Nyhavn si Strøget (centrul urbei, strada pietonala pe care se gasesc si multe magazine).
La 16:00 am luat shuttle bus-ul spre nava de croazieta si am mai prins putin din bufetul amiezii. Pentru pofticiosi, sistemul acesta all-inclusive (pentru mine a fost prima data la all inclusive) nu este chiar potrivit. Recunosc, am mancat prea mult in zilele petrecute pe nava, dar mai trebuie sa mentionez si ca mancarea a fost foarte gustoasa si diversificata.
La 18:00, Costa Diadema a pornit spre Geiranger, un sat superb din nordul Norvegiei, unde poti admira spectaculoasele fiorduri. Am scris despre el in episolul 4 din Jurnal de Croaziera.
La 18:15 a fost planificata cina (ca in fiecare zi), iar ulterior am prins cateva momente de dans intr-unul din lounge-urile navei. La 20:15, la Teatrul Emerald, a avut loc un nou spectacol „The Voice of The Sea„, un show similar celebrei emisiuni „The Voice„.
Am mai admirat marea de pe puntile navei, m-am mai plimbat prin diferite zone si am mai admirat o data fotografiile facute peste zi. Iti las cateva si mai jos, de pe nava, dar si din Copenhaga.
Vacanta pe Costa Diadema a fost facilitata de agentia Perfect Tour si poti solicita o oferta personalizata pe rezervari@perfectjourney.ro. Poti vizualiza ofertele actuale si pe https://www.perfect-tour.ro/tip-oferte/costa-cruises/.
Jurnal de croaziera (Ep. 1): Cum am decis sa plec in croaziera și ce itinerariu am ales?
Jurnal de croaziera (Ep. 2): Ziua calatoriei a sosit. Uite cum a decurs!
Jurnal de croaziera (Ep. 4): Jurnal de croaziera (Ep. 4): Geiranger, simbolul fiordurilor norvegiene