Home Calatorii City Break Budapesta: 15 obiective pe care nu trebuie sa le ratezi

City Break Budapesta: 15 obiective pe care nu trebuie sa le ratezi

1631
SHARE
city break budapesta
View of Buda side of Budapest with the Buda Castle, St. Matthias and Fishermen's Bastion depositphotos.com

Pentru a-ti face o impresie despre Budapesta, ar trebui sa-ti rezervi cel putin 2 zile pentru plimbare. Budapesta, fosta capitala a Imperiului Austro-Ungar, este renumita pentru cladirile istorice, privelistea de pe cele 12 poduri peste Dunare, mancarurile traditionale unguresti si, bineinteles, baile termale. Iata 15 motive ca sa-ti petreci week-end-ul la Budapesta:

  1. Bastionul Pescarilor, construit intre 1895-1902, ofera o priveliste superba asupra Dunarii si a intregului oras. Nu costa nimic; in plus gazduieste un mic Muzeu al Martipanului. In apropiere se afla frumoasa Biserica Matyas, o manastire dominicana si un colegiu iezuit. Te poti plimba pe strada Uri (Uri Utca), o straduta asemanatoare cu strada Rivoli din Paris.
  2. Baile Széchenyi si Gellert. Budapesta este renumita pentru stranduri si bazine termale. Iti recomand complexul Gellért, piscinele Palatinus de pe insula Margareta (care are si unul dintre cele mai frumoase parcuri din oras) si baile termale Széchenyi. Acestea din urma se afla in districtul Varosliget, unde poti vizita si Muzeul de Arte al orasului si Gradina zoologica Allatkert.
  3. Cea mai frumoasa cladire din Budapesta este Palatul Parlamentului cu o arhitectura impresionanta, cu 691 de incaperi si 19 kilometri de coridoare si scari. Turul dureaza aproximativ 45 de minute si poti vedea si bijuteriile coroanei maghiare.
  4. Bazilica Sf. Stefan din Pesta. Aceasta biserica construita in stil neoclasic este una dintre cele mai mari si inalte cladiri din Budapesta (96 de metri) si, daca vei urca in turn, te vei bucura de o priveliste splendida. Constructia a fost dedicata primului rege al Ungariei, Sfantul Stefan.
  5. Palatul Regal din Budapesta, distrus si reconstruit de mai multe ori, gazduieste astazi trei muzee: Muzeul de Istorie a Budapestei, Galeria Nationala a Ungariei si Muzeul de Arta Contemporana. Aceasta cladire reprezinta unul dintre cele mai importante monumente ale orasului.
  6. Piata Eroilor. Este aproape de Baile Széchenyi si de Zoo. Opera arhitectului Albert Schickedanz – Monumentul Mileniului, o coloana de 36 de metri inaltime in varful careia se afla arhanghelul Gabriel. Daca doriti sa va bucurati de terasele cafenelelor, mergi in cartierul Vizivaros, piata Corvin Tér.
  7. Castelul Vajdahunyad. Situat in districtul al XIV-lea al Budapestei, langa iazul Varosliget, a fost construit de Ignac Alpar in 1896, in stilurile romanic, gotic, renascentist si baroc. In prezent gazduieste Muzeul Agriculturii, iar in curtea Castelului Vajdahunyad vei gasi statuia Anonymus, un cronicar din secolul al XII-lea.
  8. Marea Sinagoga. Este cea mai frumoasa sinagoga din lume si a doua ca marime dupa cea din New York. Constructia a avut ca inspiratie arhitectura spaniola. Interiorul este bogat decorat, in stil baroc. Interesante sunt cele doua domuri asezate in varful a doua turnuri inalte si care simbolizeaza coloanele Templului lui Solomon. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, nazistii au infiintat aici un ghetou pentru evrei; trupurile celor care au murit in iarna lui 1944 au fost ingropate in curte. Muzeul evreiesc adiacent sinagogii are o camera memoriala dedicata Holocaustului.
  9. Pantofii de fier de-a lungul Dunarii. Un memorial creat in 2005, de sculptorul maghiar Gyula Pauer si prietenul sau, Can Togay, pentru evreii executati de-a lungul Dunarii intre anii 1944-1945 de catre soldatii nemti, este alcatuit din 60 de perechi de pantofi din fier.
  10. Opera din Budapesta. Constructia a debutat in 1875 si a fost terminata abia in 1884. Sute de statui (ale celor mai mari compozitori – Mozart, Beethoven, Verdi, Franz Liszt si Ferenc Erkel, primul director al Operei din Budapesta) si picturi decoreaza atat interiorul, cat si exteriorul cladirii.
  11. Strazile din Budapesta. Orasul Budapesta este, ca multe capitale europene, o adevarata desfatare pentru ochi. Iti recomandam sa mergi pe jos, mai ales de-a lungul strazii Deak Ferenc din Belvaros sau de la Andrassy Ut in Pesta. Cu o lungime de 2.4 kilometri, Andrássy út este strada cea mai aglomerata din Budapesta. Amenajata in 1876, strada leaga Piata Erzsébet de Monumentul Mileniului si concentreaza o multime de magazine, restaurante, cafenele si teatre.
  12. Intra in marile cafenele din Budapesta (New York Café, Café Gerbeaud), toate situate in cladiri foarte frumoase. Nu uita si de mancarurile traditionale unguresti – genialul gulyas si cel mai iubit desert, somloi galuska.
  13. Budapesta are 12 poduri peste Dunare, 9 leaga Buda de Pesta, doua leaga Pesta de insula Csepel, iar unul leaga insula Csepel de Buda. Insa cel mai frumos pod pe care trebuie sa-l vezi neaparat este Podul cu Lanturi, care face legatura intre Buda si Pesta. Cand a fost inaugurat, podul era unul dintre cele mai mari din lume, cu o lungime de peste 200 de metri.
  14. Dealul Citadelei, pentru o vedere splendida a orasului.
  15. Turul Dunarii cu vaporasul sau cu doua tramvaie (in Pesta, tramvaiul 2, in Buda, tramvaiele 19 si 41).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.