Home Lifestyle Trei vinuri rosé perfecte pentru sezonul cald

Trei vinuri rosé perfecte pentru sezonul cald

32
0
SHARE
vinuri rose sezonul cald kaila romania

Vine vara, bine-ți pare, ce vin torni de-acu-n pahare? Dacă nu ți-ai format încă preferințele în ce privește licoarea lui Bachus ori cauți și alte idei cu care să-ți aromezi zilele, venim în sprijinul tău cu câteva sortimente de vin rosé, pe care noi le savurăm cu nesaț oricând simțim nevoia să ne răcorim în zilele călduroase.

De ce vinuri rosé? Pentru că au o culoare inspirată de florile și fructele sezonului cald, de bujori naivi, de cireșe pârguite, de trandafiri fermecători și multe altele. Pentru că aroma lor îmbătătoare mai domolește puțin din arșița zilelor de vară. Pentru că notele proaspete te răcoresc la orice oră a zilei și-ți revigorează simțurile. Acum, că ai atâtea motive să le alegi pentru a-ți parfuma simțurile, uite care sunt recomandările noastre de vinuri rosé:

  1. Patrician Cabernet Sauvignon Rosé – este un vin revigorant, pe care-l poți savura la orice ocazie. Vinificat în sec, cu o concentrație de alcool de 14%, acest vin te invită la celebrarea vieții. Culoarea sa vioaie este extrem de inspirațională. Olfactiv, se remarcă note de citrice, dar și de pere coapte. Gustul evidențiază arome de limetă și alte fructe răcoroase, acrișoare.
evenimente companii

Patrician Cabernet Sauvignon Rosé este un vin obținut în întregime din struguri ecologici, culeși și sortați manual. Este vivace și îl poți savura alături de brânzeturi de capră, brânză brie, paste cu fructe de mare, salate cu piept de rață. Toate acestea merg perfect în sezonul cald, la un brunch cu prietenii ori o cină la amurgul zilei. De asemenea, se asociază bine și cu deserturile cu cremă de vanilie și lămâie ori torturi cu fructe și creme răcoritoare.

  • Bob cu Bob Cabernet Sauvignon Rosé este și el un vin produs în întregime din struguri ecologici, recoltați și sortați manual din podgoriile noastre de origine protejată Adamclisi. Așa că, savurând acest sortiment, te poți bucura cu adevărat de rodul naturii, fără pesticide și alți dăunători.

Bob cu Bob Cabernet Sauvignon Rosé are o concentrație de alcool de 13%, o culoare luminoasă de roz și un nas cu note subtile de tutun. Gustul evidențiază arome de lemn ars, cireșe pârguite și prune răcoroase. Vinul merge savurat cu brânzeturi moi, cu pește și legume la abur, cu deserturi elegante, la prânz sau la cină.

  • Bob cu Bob Pinot Noir Rosé, cu o culoare roz vioaie, inocentă, îți va răcori fără îndoială zilele toride. Gustul său dominat de arome delicate de citrice și fructe încă tinere te va revigora. Olfactiv, prezintă, între altele, note de fructe exotice și flori.

Bob cu Bob Pinot Noir Rosé se asociază bine cu preparate ușoare, precum salate, fructe de mare, pește, de altfel, ideale în sezonul cald. N-ai spune nu nici unei asocieri cu preparate din pui cu legume de sezon ori cu un desert răcoritor, precum tort cu fructe, prăjitură cu cremă de lămâie și vanilie, brioșă cu fructe uscate. Fă-ți propriile asocieri culinare și bucură-te în tihnă de savoarea unui vin bio!

De-acum, nu-ți rămâne decât să descoperi gustul bun al vinului ecologic și să-l bei în tihnă oricând simțurile ți-o cer. Noroc!😊

(Articol sponsorizat)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.